Consiliere parentală

consiliere parentala si parenting

Ai citit toate cărțile de parenting da` parcă niciuna nu a fost scrisă pentru copilul tău?

Atunci ai nevoie de Parenting Personalizat

Ai nevoie ca cineva să se așeze alături de tine, să vadă din exterior ce ție îți scapă când ești prinsă în situație și să descopere:

  • de ce o regulă care funcționează pentru alții, la tine se transformă în ceartă?
  • de ce copilul cooperează cu un unul din voi, dar îl ignoră pe celălalt?
  • de ce ajungi să repeți exact reacțiile pe care ți-ai promis că nu le mai ai?

Ai nevoie de cineva care: 

  • te ține de mână când nu știi încotro s-o mai apuci și te ghidează blând
  • nu te judecă și se luptă cu vinovăția care nu te părăsește niciodată
  • te ajută să ai mai multă încredere în tine, nu doar îți spune „ce trebuie făcut”

Ce este consilierea parentală?

Consiliere parentală este un proces terapeutic în care lucrăm cu tine, ca părinte, nu direct cu copilul.

Nu „tratăm copilul”, ci schimbăm felul în care tu înțelegi, răspunzi și conduci relația cu el.

Ne uităm la ce se întâmplă în toată familia ta, la felul în care voi (părinți, bunici, frați, rude) comunicați, colaborați sau vă războiți, cum vă certați dar și cum vă împăcați. 

Pentru că asta e ce trăiește real copilul tău, din asta învață și se formează ca om… mai puțin din ce îi spui tu că ar trebui să facă.

Presupune psihoeducație, dar nu generală – că probabil ai citit deja despre salturi mentale și tot apar probleme. Este psihoeducație aplicată pe ce trăiești, zi de zi, în familia ta

Când e nevoie de consiliere parentală?

Acest tip de terapie devine utilă când nu înțelegi de ce copilul tău are anumite comportamente, de ce nu ascultă, de ce se opune atât de mult.

Când simți că ai încercat „tot ce ai citit” și tot ajungi în aceleași puncte: discuții fără final, reguli care se prăbușesc, epuizare, vinovăție și senzația că orice ai face, copilul „apasă pe butoanele tale”.

Uite câteva din contextele cu care lucrez zilnic în cabinet:

Crize emoționale și episoade de opoziție care consumă nervii tuturor din familie familia și duc la reacții dure sau la cedări constante; tensiuni între frați, comparații, rivalitate, scenarii în care părintele ajunge „arbitru” zilnic

Când apare criza nu ai nevoie de morală și nici de explicații lungi. Ai nevoie de un mod de intervenție care scade intensitatea și păstrează relația.

Lucrăm concret pe:

  • cum previi escaladarea crizei;
  • cum intervii fără să alimentezi conflictul;
  • cum te reglezi tu, ca să poți regla relația;
  • cum revii după episod, astfel încât copilul să învețe, nu doar să „se oprească”.
  • cum repari când ai dat-o-n bară

”Copilul face ce îi cer doar cu pedepse și lupte de putere”

Parentingul personalizat înseamnă să construim limite care funcționează în familia voastră. Stabilim reguli puține și esențiale, formulate simplu, pe care le poți susține consecvent.

În loc de pedepse și amenințări, lucrăm cu:

  • coNnectare înainte de coRrectare;
  • consecințe logice (nu „plătești pentru că m-ai supărat”, ci „rezultatul firesc al alegerii tale este…”);
  • responsabilitate, nu frică.

Stiluri parentale diferite

– de cele mai multe ori autoritar – permisiv)

Nu fac terapie de cuplu, dar în consilierea parentală lucrăm cu ambii părinți atunci când e nevoie, pentru că parentingul se rupe repede când părinții trag în direcții diferite.

Aici abordăm lucruri foarte practice:

  • cum vă împărțiți rolurile și responsabilitățile fără resentimente;
  • cum decideți reguli comune și le susțineți împreună;
  • cum comunicați între voi ca „echipă parentală”, mai ales în perioadele în care tensiunea crește.

Când părinții se aliniază, copilul se liniștește mult mai repede decât în orice „strategie” aplicată pe bucăți.

Maternitate și perioada postpartum

Dificultatea nu vine doar din „comportamentul copilului”.

Provocările sunt date și de oboseala acumulată, presiunea rolurilor, încărcarea mentală, vinovăție și senzația că nu mai e corpul tău, că nu mai ai loc să respiri, că ești ”prinsă în capcană”

În consiliere parentală, includem și partea asta, pentru că parentingul nu se ține în picioare pe forță. Se ține în picioare pe reglaj emoțional, pe ritm, pe limite potrivite și pe un adult care nu e la capătul puterilor.

Conflicte repetate pe reguli de bază

– somn, rutine de dimineață, teme, timp petrecut la ecrane, ieșiri din casă

Nu e vorba doar de „nu vrea” sau „nu ascultă”. De cele mai multe ori, aici vedem lipsă de structură clară, reguli care se schimbă în funcție de oboseala părintelui sau reacții emoționale care escaladează rapid.

Lucrăm concret pe:

  • cum construiești rutine care chiar se pot susține, nu doar „sună bine”
  • cum formulezi reguli simple și clare, pe care copilul le poate înțelege și urma
  • cum rămâi consecvent fără să ajungi la țipete sau cedări
  • cum gestionezi momentele de tranziție (oprit ecrane, plecat din parc, mers la somn) fără lupte zilnice.

Schimbări majore de viață

– relocare, divorț / familii recompuse, pierderea unei persoane apropiate

Lucrăm concret pe:

  • cum îi vorbești copilului, pe înțelesul lui, despre lucruri grele, cum ar fi moarte, divorț sau mutare – fără explicații complicate sau evitări 
  • cum creezi senzația de siguranță când totul se schimbă – prin rutină, prin prezență constantă și prin mesaje simple 
  • cum gestionezi reacțiile lui (plâns, furie, opozișie, că vrea iar în brațe, nu mai doarme singur, face pipi în pat) fără să le vezi ca „răsfăț” sau „manipulare”, ci ca semne că are nevoie de tine;
  • cum rămâi tu stabil(ă) emoțional, chiar dacă treci printr-un divorț, doliu sau o perioadă grea – ce faci concret când simți că te copleșește, cum îți reglezi reacțiile ca să nu se verse peste copil și cum îți dai voie să fii și tu om, nu doar părinte „puternic”.

Perioade de adaptare

– începerea grădiniței, școlii sau liceului, schimbarea colectivului, apariția unui frate sau a unei surori, întoarcerea mamei la serviciu

Orice început vine cu nesiguranță, iar copilul nu are încă resursele să se regleze singur. De aceea apar plânsul, refuzul, anxietatea sau comportamentele „neobișnuite”.

Lucrăm concret pe:

  • cum pregătești copilul pentru schimbare, nu doar „îl duci și speri că se obișnuiește”
  • cum gestionezi anxietatea de separare și reacțiile intense din primele săptămâni – ale lui și ale tale
  • cum susții perioadele de schimbări (la orice vârstă) fără presiune sau etichete – „ești mare, trebuie să poți”, ”ești băiat, nu plângi”
  • cum pregătești primul copil pentru venirea pe lume a unui frate sau a unei surioare și cum gestionezi apoi gelozia și conflictele între frați 
  • cum să porți discuții ”tabu” despre pubertate, sexualitate, masturbare, consimțământ, 

În toate aceste situații îți arăt ce se întâmplă de fapt, de ce se întâmplă și ce ai de făcut ca să schimbi dinamica, pas cu pas. 

Ce rezultate obții când faci consiliere parentală?

Schimbările reale la tine, dar se văd rapid și în familie și în comportamentele copilului 


Mai puține conflicte și mai multă cooperare
Limite care rămân în picioare fără pedepse și fără lupte de putere
Mai multă încredere în tine ca părinte
Relații mai așezate în familie și înțelegere între adulți.

Nu mai reacționezi din impuls sau oboseală, ci începi să știi ce faci și de ce – iar copilul tău răspunde diferit la asta.

Pentru cine este?

Această călătorie este pentru tine dacă:

Deși îți promiți în fiecare dimineață că vei fi blândă, până la prânz simți că explodezi din orice.
Vrei să faci lucrurile bine, dar nu te regăsești în tot ce citești și ajungi să reacționezi din instinct, fără să știi dacă e „bine” sau nu.
Unul spune „fără desene”, celălalt cedează și dă tableta. Unul pune limite, celălalt le „îndulcește”. Și, fără să vreți, copilul învață că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate
Ai citit zece cărți de parenting, dar când omulețul tău urlă în magazin, simți că nu mai știi nici cum te cheamă, darămite ce „metodă” să aplici.
Te compari cu mamele „perfecte” de pe Instagram și simți că ești mereu sub linie.
Oboseala a devenit starea ta naturală și simți că nu mai ai resurse pentru negocieri infinite despre a treia înghețată sau ora de culcare.
Simți că ești doar mama copilului tău și ai uitat cine este femeia din spatele listelor cu task-uri.

Cum lucrăm?

Parentingul personalizat este o hartă clară pe care o desenăm împreună. Iată parcursul tău:

1. Sesiune inițială - 90 min

Prima întâlnire este deja o sesiune în care lucrăm, înțelegem și pleci cu ceva concret. Nu este doar o prezentare, nu plătești doar ca să îmi spui cine ești.

Stăm împreună o oră și jumătate ca să îmi oferi un context despre viața ta, să înțeleg ce te-a adus aici și cu ce provocări te confrunți. 

Îți spun cum văd eu lucrurile ca specialist, ce ar fi de lucrat individual sau în familie și ce ar urma mai departe.

Pentru mine, este important să nu rămâi cu cu senzația că „ai venit și ai vorbit”, ci cu ceva clar: înțelegere, direcție și eventual cu o strategie de aplicat cât mai repede.

2. Evaluarea stilului parental - un punct de pornire

Încă din prima ședință, lucrăm cu două chestionare de evaluare a stilului parental, care ne arată dacă ești un părinte permisiv, autoritar sau antrenor emoțional pentru copilul tău.

Pe baza lor, vedem unde funcționează lucrurile și unde apar dificultățile – fără presupuneri sau interpretări „din mers”.

În timpul sesiunii, îți explic ce înseamnă aceste rezultate pentru tine, în situațiile tale reale, și scoatem la suprafață lucruri pe care, de multe ori, nu le vezi când ești prins(ă) în dinamica de zi cu zi.

3. Pachete de ședințe de 4 sau 8 ședințe

Lucrurile nu se schimbă peste noapte. Ai nevoie de timp să înțelegi, să discutăm și să pui cap la cap informațiile.
Apoi ai nevoie să aplici, să vezi ce funcționează și ce nu, să ajustezi și să revii cu întrebări.
În consiliere nu e ca mersul la farmacie, nu iei o tehnică într-o discuție și o folosești.
De aceea lucrăm în proces, nu punctual. Pe parcursul acestor sesiuni, te însoțesc în aplicarea strategiilor – observăm împreună ce se întâmplă, corectăm unde e nevoie și adaptăm totul astfel încât să funcționeze pentru tine și pentru copilul tău.

4. Consiliere cu unul dintre părinți

Aducem în discuție momente concrete: când copilul nu ascultă, când apar crizele, când simți că explodezi sau când nu mai știi cum să pui limite fără să ajungi la conflicte.

Fiecare ședință pleacă de la ce trăiești tu în acel moment și se întoarce în viața ta, dar în același timp ne uităm la ce se întâmplă în lumea ta interioară: anxietate, răni emoționale mai vechi, vinovăție sau tipare care se activează automat.

Pentru că, de multe ori, nu reacționezi doar la copilul din fața ta, ci și din tot ce ai trăit înainte – iar acolo apare, de fapt, schimbarea reală.

5. Consiliere cu ambii părinți

Când este nevoie să lucrăm în echipă, continuăm cu pachete de 4 sau de 8 ședințe, dar sesiunile durează 90 de minute. 

Pentru că avem nevoie de timp să auzim ambele perspective, să înțelegem cum vede fiecare situațiile din familie și să construim împreună o direcție comună, pe care să o puteți aplica acasă, ca o echipă, nu separat.

Construim un plan în care să vă susțineți reciproc, nu să vă încurcați, și în care fiecare știe ce are de făcut, nu doar „în principiu”, ci concret, acasă, în viața voastră de zi cu zi.

Alege varianta care ți se potrivește

Sedinţă consiliere parentală iniţială

Poate participa un părințe sau amândoi

Include 2 chestionare de evaluare a stilurilor parentale

550 lei

Pentru tine

Pachet ”Claritate”

Pentru tine dacă vrei să înțelegi rapid ce se întâmplă și ai un punct de pornire

1400 lei

 4 ședințe de consiliere parentală (60 min)

Pachet ”Transformare”

Pentru tine dacă vrei să ajungi la schimbări reale și să treci de nivel „am înțeles, dar nu îmi iese”.

2800 lei

8 ședințe de consiliere parentală (60 min)

Pentru voi

Pachet ”Înțelegere”

Pentru voi dacă unul spune „nu”, iar celălalt spune „lasă că îți dau eu” și repetați aceleași discuții

2200 lei

 4 ședințe de consiliere parentală (90 min)

Pachet ”Echipă”

Pentru voi dacă vreți armonie și o familie unită

4400 lei

 8 ședințe de consiliere parentală (90 min)

Orice ai alege, primesti:

  • acces la o comunitate restrânsă formată doar din părinţii cu care am lucrat direct 
  • materiale de lucru personalizate și resurse educaţionale potrivite
  • prioritate (sau chiar exclusivitate) la programele mele de grup/ workshopuri /ateliere de educație parentală

Detalii care ajută să le cunoști:

Frecvenţa sesiunilor va fi săptămânală sau la 2 săptămâni –
în funcţie de nevoi, de ce îţi recomand şi de ce convenim împreună, ca ţie să îţi fie comod dar şi util.

Ședințele din pachetul de 4 se întind pe maximum 60 de zile, iar cele din pachetul de 8 pe maximum 120 de zile, pentru că schimbarea reală apare atunci când există ritm și continuitate, nu pauze lungi între ele

Plata se poate face și în 2 rate la pachetele de 8 ședințe și nu crește costul dacă alegi să faci asta.

Întrebări frecvente

(01) Este nevoie să participe și copilul la ședințe?
Nu. Focusul meu este pe tine, părinte. Cred cu tărie că dacă tu, mama, ești bine și înțelegi ce ți se întâmplă, schimbi felul în care interacționezi cu copilul - iar asta duce, în timp, la schimbări mari și benefice în comportamentul lui.
(02) Pot face ședințele dacă nu sunt din București?
Da. Toate ședințele se desfășoară online, așa că ne putem vedea de oriunde ești, din confortul casei tale.
(03) Cum mă ajută un psiholog mai mult decât o face o carte de parenting?
Cartea îți dă teoria generală. Eu personalizez și îți dau „manualul de utilizare” al propriilor tale emoții. Identificăm exact ce se activează în tine în momentele de criză și ce strategie alegi ca să și funcționeze.
(04) Ce se întâmplă dacă descopăr că am un stil de parenting „greșit”?
Nu există „greșit”, există doar tipare învățate în „desaga” pe care o purtăm din copilărie. Nu căutăm vinovați, ci soluții ca să îți fie mai ușor. Și dezvoltăm o relație sănătoasă cu greșeala, în general.
(05) Ajută consilierea și în burnout parental sau anxietate?
Da. De multe ori, parentingul vine la pachet cu epuizarea cronică. Dacă la evaluare vedem că simptomele sunt intense, putem integra elemente de psihoterapie.

Resurse (Blog)

anxietate la mame: cauze, simptome și ce funcționează în psihoterapie

Anxietatea la mame: cauze, simptome și ce funcționează în psihoterapie

anxietate la mame: cauze, simptome și ce funcționează în psihoterapie
Read More
inteligența emoțională la copii cum o cultivi acasă prin limite blânde

Inteligența emoțională la copii: cum o cultivi acasă prin limite blânde

Amet consectetur adipisci velit sed quia non numquam eius modi tempora incidunt ut labore et dolore magnam aliquam quaerat voluptatem. Sed ut perspiciatis unde omnis…
Read More

Programează o întâlnire